Iepure Belgian Hare

Istoria clubului descrie iepuri leporine timpurii din Flandra obținuți din iepuri europeni domestici și sălbatici — ambele forme Oryctolagus cuniculus, nu Lepus. În anii 1870 au ajuns din Belgia și Germania în Marea Britanie, unde au fost selecționate animale mai lungi și mai zvelte. Standardele au fost scrise în 1882 și revizuite în 1889, iar primul import în SUA este din 1888. Liniile istorice grele nu trebuie confundate cu tipul expozițional fin actual.

Clubul descrie corp lung și fin, flanc musculos, spate arcuit și tren posterior rotunjit; poziția înaltă arată arcul complet și membrele lungi. Varietatea tradițională Rufus este roșu intens cu ticking negru distribuit în valuri. Clubul raportează și o varietate Tan recent aprobată în negru, albastru, ciocolatiu și liliachiu, deci clasele actuale trebuie verificate. Maximul ARBA de 4,31 kg și idealul FFC de 3,5–4,25 kg sunt standarde separate.

Clubul descrie frecvent rasa ca activă și vigilentă, dar numele rasei nu prezice toleranța fiecărui animal la manipulare. Observă postura, apetitul, durerea, teama și experiența anterioară; obișnuiește-l treptat cu recompense și susține corpul lung și trenul posterior. Poziția de expoziție nu înlocuiește spațiul zilnic pentru alergare, stat în picioare, întindere, ascundere și odihnă alături de un companion compatibil.

Un iepure cu membre lungi și osatură fină are nevoie de zonă uscată, nealunecoasă și spațiu continuu pentru locomoție. Verifică unghiile, degetele, tălpile și jareții și elimină obstacolele care pot prinde un membru. Oferă permanent fân de iarbă și apă, verdețuri adecvate și pelete complete măsurate. Evaluează coastele, coloana și bazinul prin palpare; maximul standardului nu este țintă de hrănire.

Sursele fiabile nu susțin o listă fixă de boli pentru toți Belgian Hare. Urmărește apetitul, fecalele, greutatea și condiția, dinții, respirația, ochii, nasul, pielea, labele și mersul. Scăderea consumului ori fecalelor, distensia abdominală, durerea severă, dificultatea respiratorie, slăbiciunea sau schimbarea bruscă a mersului necesită rapid un veterinar cu experiență la iepuri.

Confirmă pedigree-ul: un iepure roșcat și zvelt nu este automat Belgian Hare. Înregistrează greutatea matură în standardul regional relevant, arcul complet, sănătatea membrelor și labelor, culoarea și tickingul, dinții, bolile recurente, comportamentul, monte, fătări, supraviețuirea puilor și recuperarea femelei. Istoria arată că selecția pentru tip greu a schimbat scopul rasei. Standardul nu garantează șase pui, sacrificare la 14 săptămâni sau randament fix.

• Înregistrează rasa ca iepure domestic, nu hibrid cu Lepus.
• Folosește greutățile ARBA și FFC numai în standardul lor.
• Echilibrează arcul, labele sănătoase, sănătatea și diversitatea.