Berbec francez

ARBA descrie rasa ca dezvoltare franceză din secolul XIX, probabil din English Lop și Giant Papillon, și notează SUA în 1971. Originea probabilă nu trebuie prezentată ca formulă genetică demonstrată.

Capul lat, osatura grea și corpul masiv diferențiază rasa de berbecii mici. Fără maxim ARBA la seniori, condiția, mișcarea și clasa de vârstă sunt mai utile decât o cifră universală.

ARBA descrie rasa drept calmă, însă comportamentul depinde de individ, durere, socializare și manipulare. Este necesar spațiu pentru alergare, întindere și ridicare, ascunzători mari și un partener compatibil.

Baza este fânul de graminee și apa permanentă, cu verdețuri și hrană completă măsurată. Asigură suprafețe uscate și suportive și verifică unghiile, labele, condiția, urechile, ochii, apetitul și fecalele.

Studiile asociază urechile căzute cu risc mai mare de probleme auriculare, fără a prezice boala fiecărui exemplar. Scuturatul capului, mirosul, secrețiile, durerea ori schimbarea auzului, mestecării sau mișcării cer consult veterinar.

Selectează canale auriculare sănătoase, mișcare, dinți și respirație funcționale, comportament stabil și condiție bună. Înregistrează examinările, tratamentele, dentiția, mobilitatea, greutatea, pedigree-ul, fătările și supraviețuirea; evită extremele.

• Nu inventa un maxim ARBA la seniori.
• Evaluează problemele recurente înainte de reproducere.
• Dimensionează spațiul pentru adult.